8 Tipuri de site-uri pentru afacerea ta

Ce tip de site web ar trebui să fac pentru a atinge obiectivele mele de afaceri?

Cel puțin odată în existența unei afaceri, vine momentul când trebuie să te gândești la realizarea unui site de prezentare sau la reproiectare site-ului vechi.

Indiferent de industrie sau de tipul afacerii, atunci când vrei să faci un site trebuie să te gândești la două lucruri: stabilirea tipului de site adecvat și stabilirea scopului pe care trebuie să-l îndeplinească.

Este foarte important să eviți greșeala pe care o fac foarte mulți, de a crede că  realizarea unui site este un scop în sine. De fapt, un site, este doar un canal sau un instrument care să ajute la atingerea obiectivelor afacerii tale.

De aceea, înainte de a trece la treabă, ar trebui să stabilești menirea site-ului, scopul pe care încerci să-l atingi.

Acest articol te va ajuta să stabilești tipul de site de care ai nevoie, în funcție de scopul pe care vrei să-l atingi.

8 Tipuri de site-uri pentru afacerea ta

Pentru fiecare tip de site web enumerat mai jos, există o structură care s-a dovedit cea mai potrivită pentru atingerea scopului propus.

Iată care sunt cele 8 tipuri de site-uri:

1. Site-ul „Carte de vizită” (de prezentare)

Site-ul de prezentare este cea mai frecventă opțiune pentru multe firme. Acest tip de site web nu vinde produse sau servicii online, dar contribuie la construirea unei prezențe online și la apropierea clienților de brand.

Obiectivele unui site de prezentare sunt:

Obiectivul pe care trebuie să-l atingă un site de prezentare este de a face compania mai cunoscută potențialilor clienți și de a simplifica găsirea datelor de contact de către cei interesați.

Un site de prezentare trebuie să conțină următoarele pagini sau secțiuni:

  • Informații generale despre companie, zona în care activează și piața căreia i se adresează
  • O listă de produse și/sau servicii
  • Echipa și expertiza membrilor ei
  • Informații de contact: adresa fizică, email, telefon și localizarea pe hartă
  • Legături către rețele de Social Media, dacă este cazul.

Un site de prezentare este cea mai bună opțiune pentru un start-up-uri sau pentru companiile care nu s-au decis încă cum să-și promoveze afacerea în mediul online. Este foarte popular printre companii, indiferent de industrie.

Conținutul unui site de prezentare nu trebuie actualizat foarte des, ci doar atunci când apar modificări majore în activitatea sau componența companiei.

2. Site-ul informativ

Așa cum îi spune și numele, acest tip de site web are rolul de a informa clienții în legătură cu produsele sau serviciile oferite de firmă.

Pentru a atinge scopul de informare, acest tip de site web trebuie să conțină următoarele elemente:

  • Informații generale despre companie
  • Prezentarea bunurilor și serviciilor oferite
  • Știri și actualizări din zona de interes, inclusiv apariții în mass media
  • Informații de contact și legături către rețelele de socializare
  • Nu în ultimul rând, un blog pe care să fie publicate regulat materiale de interes pentru publicul țintă.

Conținutul acestui tip de site web trebuie să fie legat de obiectul de activitate al companiei și poate include ghiduri, studii, infografice, etc.

O variantă mai avansată a site-ului de informații este site-ul de influență. Acest site are scopul de a educa vizitatorii prin intermediul conținutului publicat. Conținutul poate include studii de caz, tutoriale, materiale video sau audio, cercetări de nișă, etc.

81% dintre consumatorii online au încredere în informații și sfaturi citite pe bloguri, iar 61% au făcut o achiziție bazată pe recomandările unui blog. Astfel, dacă doriți să-i convingeți pe vizitatori să devină clienții dvs., adăugați un blog cu conținut valoros și interesant. Aceasta va ajuta cu siguranță afacerea dvs. să crească.”

3. Site-ul de portofoliu

Scopul acestui site este de a arăta rezultatele muncii unui om sau a unei echipe, și de a atrage astfel noi clienți.

Un site de portofoliu trebuie să conțină:

  • Lucrări și rezultate obținute
  • Informații despre afacere sau persoană
  • Informații de contact
  • Elemente de încredere (mărturii sau recenzii ale clienților)
  • Legături spre rețele de socializare

Acest tip de site web este potrivit pentru artiști, fotografi, scriitori, designeri, modele, etc.

4. Site-ul de tip „lead generation”

Acest tip de site web este un instrument eficient pentru a conduce vizitatorii printr-un canal de vânzări, transformându-i astfel în prospecți.

Este modelul de site preferat de companiile B2B pentru a atrage clienții de pe internet, urmând ca vânzarea să se facă apoi offline.

Trebuie să îndeplinească următoarele obiective:

  • Să informeze vizitatorii despre afacerea companiei
  • Să genereze cerere pentru bunurile și serviciile companiei
  • Să transforme vizitatorii în prospecții

Pentru realizarea acestor obiective, site-ul trebuie să conțină următoarele elemente:

  • Informații despre companie
  • Informații despre serviciile sau produsele companiei
  • Elemente de încredere: mărturii, studii de caz, garanții
  • Îndemnuri la acțiune (Call to action) și formulare de tip Lead Magnet care oferă ceva valoros în schimbul datelor de contact ale vizitatorilor
  • Informații de contact

Pentru ca procesul de transformare a vizitatorilor în prospecți să fie eficient, Lead Magnet-ul trebuie să ofere materiale cu adevărat valoroase în schimbul datelor de contact. Acestea pot fi: cupoane de reduceri, materiale informative, eșantioane de produs sau perioade de proba pentru un anumit serviciu.

5. Landing page (pagină de destinație)

Landing page-ul este unul dintre cele mai populare moduri de a valorifica un „Lead Magnet”. Este perfect pentru a conduce vizitatorii prin canalul de vânzări și a-i transforma în prospecți.

Pagina de destinație îi ajută pe vizitatori să se concentreze asupra unui singur lucru: un produs, un serviciu sau o ofertă specială. Aici poți descrie toate avantajele ofertei, poți adăuga mărturii, recenzii sau orice altceva care ar putea convinge vizitatorii să lase datele de contact.

Mai mult de 79% dintre vizitatori nu vor deveni clienți dacă nu vei avea grijă de ei în continuare. Pagina de destinație este doar primul pas din procesul de convertire. Continuă să lucrezi cu potențialii clienți folosind următoarele strategii:

  • Email marketing
  • Marketing de evenimente
  • Marketing de conținut

6. Site-ul de comerț electronic (magazin online)

Scopul unui magazin online este de a vinde produse și servicii. Trebuie astfel construit încât alegerea produselor sau serviciilor dorite să fie cât mai simplă. Trebuie să conțină coș de cumpărături și formulare de plasare a comenzilor direct pe site.

Un magazin online trebuie să vizeze îndeplinirea a două obiective:

  • Să creeze cerere pentru produsele sau serviciile companiei
  • Să vândă produsele sau serviciile online.

Elementele pe care trebuie să le conțină un astfel de site sunt:

  • Catalog de produse sau servicii cu posibilitatea aplicării de filtre care să le permită vizitatorilor să găsească cu ușurință ceea ce caută
  • Descrieri ale produselor sau serviciilor, recenzii video, instrucțiuni de folosire, beneficii, etc.
  • Datele de contact ale companiei
  • Elemente de încredere
  • Coș de cumpărături
  • Termeni și condiții de plasare a comenzilor, informații despre plată și livrare, politici de retur, etc.

Trebuie să te asiguri că procesul de adăugare în coș și de plasare a comenzii este cât mai simplu.

7. Site de asistență și suport pentru clienți

Acest tip de site web este folosit de companiile care au deja un număr important de clienți care trebuie asistați și susținuți.

Pentru ca site-ul să funcționeze eficient , trebuie să conțină următoarele elemente:

  • Date de contact
  • Secțiune de întrebări frecvente
  • Conținut educațional (tutoriale, materiale de tip how-to, etc.)
  • Secțiune de chat sau alt tip de interacțiune cu clienții în timp real

8. Site-ul „Produs”

Acesta este singurul tip de site web care este de fapt afacerea companiei. Facebook, Craiglist, Airbnb sunt câteva dintre cele mai faimoase site-uri produs.

Pot varia foarte mult în funcție de platformă și de scopul pe care trebuie să-l îndeplinească, așa că nu are sens să definim o structură pentru acest tip de site web.

Concluzii

Iată o scurtă listă de verificare care te va ajuta să ai un site care să-ți aducă rezultate:

  • Stabilește obiectivul pe care trebuie să-l îndeplinească site-ul
  • Adaugă elementele absolut necesare pentru obiectivul ales
  • Analizează comportamentul vizitatorilor pe site
  • Adaugă conținut pe site în mod regulat

Site-ul este oglinda afacerii tale în mediul online. Ține minte că nu vei avea o a doua șansă de a crea o primă impresie bună, deci asigură-te că site-ul servește întocmai scopul propus și construiește în permanență o prezență online.

Continuă să faci eforturi pentru a ajunge la publicul țintă și vei vedea că aceste eforturi duc la atingerea obiectivelor tale de business.

Vrei să afli mai multe?
Hai să discutăm
Ajutăm afacerile mici și mijlocii să crească cu ajutorul promovării în mediul online.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram